Cum să stimulezi copilul să se spele pe dinți

Deseori copii nu doresc să se spele pe dințișori sau de cele mai multe ori nu știu cum să se spele eficient. Mulți părinți întâmpină greutăți în acest sens cu toate că încearcă diverse metode. Cel mai greu devine când părinții nu au timp să urmărească sau să ajute la igiena copilului dimineața și seara.


În aceste cazuri copilul cu siguranță va avea gingiile roșii inflamate, dureroase de la rezidurile de alimente care rămân pe dinți zile, săptămâni sau chiar luni de zile.


Datorită acestor inflamații, gingiile vor fi atât de fragile, sângerânde, dureroase încât copilul va refuza total să se le atingă prin spălare pe dinți. De aici derivă ulterior și cariile care il vor speria și mai tare.


Învățarea micuților de a se spăla pe dinți necesită răbdare, consecvență și un gram de joacă. Esențial este să ții cont că trebuie curățat tot ce rămâne în jurul gingiei și pe dinte.


Și copii trebuie să utilizeze un accesoriu dentar precum ața sau irigatorul bucal pentru a preveni mirosul neplăcut, apariția cariilor și cel mai important inflamarea gingiei (acele gingii roșii umflate, delicate sau dureroase la atingere despre care menționam anterior).


Cu cât vor învăța de mici să se curețe bine cu atât vor beneficia de dinți sănătoși pe termen lung.


Cum poți să-ți stimulezi copilul să se curețe bine pe dinți?

Iată câteva idei:


Alege periuța și pasta de dinți care ți-au fost recomandate de medicul dentist împreună cu copilul sau lasă-l inițial să-și aleagă singur periuța care ii place, însă nu și pasta de dinți. Pasta de dinți trebuie sa fie cu cantitatea de Fluor portivită vârstei.


Alege o periuță atrăgătoare sau ajută-l să o personalizeze cu abțibilduri, cu desenele preferate. Acestea pot fi lipite și pe ața interdentară sau irigatorul bucal. Copii dar și adulții folosesc mai ușor irigatorul bucal pentru a curăța între dinți.


Copiilor le place să se joace, spune-le că sunt niște pisicuțe, ursuleți panda orice animal simpatic care tocmai a mâncat și dorește să-și curețe dințisorii. Pune-i melodia preferată astfel încât să se simtă plăcut iar timpul să treacă repede pănă când dințișorii sunt curați.


Fii blând, delicat când îi amintești să se curețe pe dințisori.


Îngrijirea orală trebuie să fie indusă fără stres, într-un mod pozitiv, ca o experiență plăcută.


Dacă copilul tău refuză sau îi este greu să se curețe pe dinți este ok, fiecare copil are nevoie de timp și răbdare, insă pânâ când acesta devine autonom ajută-l tu să se spele pe dinți, nu îl neglija.


Fii un exemplu! Nimic nu funcționează mai bine decât exemplul părinților.


Unii copii au nevoie de o autoritate, care să-i învețe cum să se curețe pe dinți, de aceea pentru a-ți facilita efortul adu-l din timp la un control, la un periaj dentar, astfel se va familiariza cu ambientul de îngrijire orală și va învăța cu mare ușurință cum să aibă grijă de dințisori.


Cu dințisori curați,

Dr. Mezdrea


#dentistcopiidinteruptcopii #englishspeakerdentistinbucharest #pedodont #tratamentedentistfărădurere #featured #cosmeticdentistbucharest #dentistcuexperiență #detartrajdentistfărădurere #medicstomatolog #ingrijireoralăcopii #dentistcopiiVitan #dentistbucharest